Că tot se apropie bacul şi informaţia trebuie asimilată m-am gândit să dau spre citire operele literare care trebuiesc pentru proba de limba română, atât cât voi putea filtra din hăţişul care a fost predat pe la şcoală de-a lungul timpului. Dacă mai sunt persoane care au trase clare linii despre ce trebuie să conţină operele în cauză n-au decât să dea pe aici cu tastele. Pentru început, nuvela Alexandru Lăpuşneanu.

Este o ~, prima nuvelă istorică din literatura română, care apare în primul nr. al Daciei literare în 1840, având ca inspiraţie istoria naţională.

NUVELA= specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, având un fir narativ central, număr restrâns de personaje caracterizate succint, acţiunea gravitând în jurul personajului principal.
Tema istorică: Evocarea unei perioade din istoria Moldovei, reactualizarea ultimilor ani de domnie ai lui Al.L. (1564-69).

Structură: Nuvela este dispusă în 4 capitole, fiecare având câte un motto semnificativ care concentrează conflictul dominant :

1. „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”;
2. „Ai să dai samă doamnă!”
3. „Capul lui Moţoc vrem…”
4. „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu…”

Cap I–>Expoziţiunea & intriga figurează momentul preluării puterii de către d-tor şi actele punitive la care = supuşi boierii trădători. Al. Lăpuşneanu revine în Moldova pentru a-şi ocupa tronul pentru a 2-a oară, dispunând de ajutor turcesc. În ciuda avertismentelor boierilor Veveriţă, Spancioc, Stroici şi Moţoc „ţara nici te vrea, nici te iubeşte”, viitorul domnitor dă dovadă de o voinţă inflexibilă în a concentra puterea în mâinile sale (şi de a se răzbuna pe boieri). Odată ajuns domn, Lăpuşneanu începe represaliile împotriva boierilor trădători pe care îi omoară la cea mai mică greşeală.

Cap II–> Desfăşurarea acţiunii. D-na Ruxanda, soţia domnitorului este ameninţată de către o jupâneasă cu 5 copii, rămasă văduvă datorită crimelor înfăptuite de soţul ei, acte la care d-na Ruxanda va fi considerată complice dacă nu va interveni pe lângă Al. L. pentru încetarea conflictului cu boierii. D-na Ruxanda îl înfruntă pe tiran, întâmpinând impulsivitatea acestuia şi cruzimea pe care o manifestă, promiţându-i altfel un „leac de frică”.

Cap III–> Punctul culminant Slujba religioasă de la mitropolie, ospăţul de la palat –>capcana boierilor. După uciderea celor 47 de boieri (leacul), mulţimea adunată la intrarea cetăţii cere capul lui Moţoc, pe care-l consideră responsabil de genocidul petrecut. Moţoc este dat mulţimii care-l ucide, domnitorul scăpând astfel de unul de cel mai mare rival al său, fără a-şi păta sabia de sânge, aşa cum promisese. În iminenţa morţii, după 4 ani de la „leacul de frică”, Lăpuşneanu se limitează doar la schingiuri ale boierilor. Fiind bolnav, Lăpuşneanu se retrage la cetatea Hotinului, se călugăreşte pe patul morţii, devenind fratele Paisie, sperând să se facă bine. Într-un moment de luciditate ameninţă cu moartea pe cei din jurul său, considerându-i vinovaţi de acest complot care l-a îndepărtat de la domnie, uitând că a devenit călugărul Paisie prin propria sa voinţă.

Cap IV–> Deznodământul Prezintă otrăvirea domnitorului de către soţia sa, cu ajutorul boierilor Spancioc & Stroici şi cu acordul Mitropolitului Teofan. Sfârşeşte astfel domnia unui domnitor crud şi nemilos, un personaj istoric controversat: „Acest fel fu sfârşitul lui Alexandru Lăpuşneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldovei”.

Conflictele: element esenţial al nuvelei, a căror prezenţă dă complexitate şi evidenţiază personalitatea multiplă a pers.principal.
- conflict exterior–> de ordin politic (domnitor vs.boieri), înlocuirea autorităţii boierilor cu una centrală, domnească–>este făcută prin mijloace sângeroase, care motivează dorinţa de răzbunare
- conflict secundar–> domnitor vs.Moţoc
- conflict social–> popor vs.boieri

Perspectiva narativă: Se foloseşte tehnica de combinare a secvenţelor narative (tehnica înlănţuirii- adiţiunii). Viziunea este auctorială, naratorul omniscient (ştie tot şi nu se identifică cu vreun personaj), relatează la pers.III din poziţie extradiegetică, având perspectivă heterodiegetică (narator obiectiv).

Opera este o nuvelă istorică având caracter clasic, realist şi romantic deoarece naratorul se inspiră din cronicile Moldovei, respectând în mare parte adevărul istoric, comiţând în mod involuntar unele inadvertenţe (moartea lui Moţoc, Stroici şi Spancioc nu trăiau). Nu trebuie confundate personajele istorice cu cele literare.

Caracterul clasic este dat de echilibrul părţilor prin 4 capitole. Cifra 4 poate sugera pătratul, crucea, simbolizând solidul, sensibilul terestru totalitatea, forţa. Este clasică şi datorită valorii pe care o are, fiind singura nuvelă istorică neegalată până astăzi („ La fel de celebră ca Hamlet, dacă ar fi fost scrisă într-o limbă de circ. internaţională” – G.Călinescu). Alte caracteristici clasice sunt date de prezenţa elementelor de paratextualitate (motto-urile), sentimentele nobile cu care = înzestrate anumite personaje, valorile morale şi limbajul acestora.

Caracterul romantic este dat de:
- personajele excepţionale (calităţi/defecte ieşite din comun), care se află în circumstanţe excepţionale, având destine pe măsură;
- culoarea locală ce redă impresia cititorului că se află în epoca respectivă. Pentru asta sunt folosite arhaisme fonetice („vreu”, „samă”, „pre”), semantice („a popi”, „proşti da’mulţi”), lexicale („zobon”, „dulamă”- vestimentaţie). Se folosesc şi unele neologisme („echo”, „schinteie electrică”);
- liniariteatea psihologică din construcţia personajelor: – gesturile şi replicile memorabile, specatculoase ale personajelor.
- prezenţa unor serii de antiteze şi conflicte [D-na Ruxanda (blândeţe)- Lăpuşneanu (cruzime), Lăpuşneanu şi boierii], oportunismul lui Moţoc,lipsa de caracter a acestuia, consecvenţa boierilor Spancioc şi Stroici, personalitatea puternică a lui Lăpuşneanu. Există şi o antiteză internă la nivelul personajului principal, acesta fiind construit pe o serie întreagă de contraste – trăsături: viclenia & disimularea, – modul în care este realizat sfârşitul personajului : moartea prin otrăvire, ilustrarea răului în scena din biserică: „Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit. „ Spectacolul nuvelei, care este prefaţat de motto-urile ce precedează fiecare capitol şi conflictele care au loc de-a lungul firului narativ constituie deasemenea un element romantic (linşajul lui Moţoc, gestul teatral al piramidei)

Sursa de inspiraţie : o pagină din istoria Moldovei (Letopiseţul lui M.Costin & G.Ureche), aduce în atenţie un antimodel de conducător patriot.

Este o nuvelă realistă datorită verosimilităţii faptelor prezentate, naratorul reactualizând o pagină din istoria Moldovei, veridicitatea scenelor, stilul sobru & impersonal–>obiectivitate;

Modurile de expunere dominante sunt descrierea (vestimentaţie, obiceiuri, portrete fizice ale personajelor şi a cetăţii Hotinului : „mută şi pustie ca un mormânt de urieşi”).

Trăsăturile personajelor:

Alexandru Lăpuşneanu: peronajul eponim, tipul domnitorului crud şi nemilos, al tiranului, evoluează în situaţii excepţionale, personaj central, pivot al diegezei.
- peronaj antitetic, fiind construit pe o serie de contradicţii
- personaj rotund, tridimensional, în continuă evoluţie, portretul său se întregeşte pe parcursul naraţiunii, este ascuns privirii imediate.
- dorinţa de putere este trăsătura de caracter dominantă a eroului, trăsătură care eclipsează toate celelalte trăsături: cruzimea exacerbată (până la a vedea crima ca pe un act gratuit), ipocrizia disimulată, abilitate deosebită în a manipula poporul şi chiar şi pe d-na Ruxanda (promisiunea ’leacului de frică’), promisiunile pe care le face boierilor şi în special lui Moţoc fiind de fapt capcane („boieri dvs, să trăim de-acum în pace, iubindu-ne ca nişte fraţi”), ateismul de care dă dovadă, apropiindu-se de Dumnezeu tot în scop personal, călugărindu-se în speranţa că se va vindeca astfel.
- Lăpuşneanu dă dovadă de o oarecare demnitate atunci când se află în faţa morţii iminente şi îi roagă pe Spancioc & Stroici să-l înjunghie pentru a avea parte de o moarte demnă de un domnitor, dorinţă ce îi este refuzată.
- G.Călinescu îl descrie drept un caracter diabolic, „un monstru moral”.

Caracteristici ale personajelor secundare:

Moţoc: este laş, adulator, fire labilă, lipsit de personalitate, dovedeşte interese meschine în funcţie de moment („învechit în zile rele”), este stigmatizat în literatură, fâcându-şi prezenţa şi în alte opere literare („
Despot Vodă”- Alecsandri , „Răzvan şi Vidra” – B.P.Haşdeu).

Stroici & Spancioc: prezintă tenacitate, perseverenţă, inteligenţă şi patriotism;

D-na Ruxanda: este construită în antiteză cu Lăpuşneanu, din necesităţi diegetice, pentru a evidenţia caracterul acestuia, pentru a sublinia antiteza.

Caracterizarea personajului principal: Toate trăsăturile domnitorului se subordonează uneia principale, aviditatea de putere. Aceasta este încadrată de atributele: crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic.
Caracterizare directă: făcută de către narator, de către alte personaje, precum şi autocaracterizarea;
Caracterizare indirectă: faptele, limbajul, comportamentul şi relaţiile sale cu alte personaje–> domină majoritatea personajelor cu care intră în legătură.

Construcţia personajelor secundare şi episodice:

-D-na Ruxanda: personaj secundar, romantic, în antiteză cu Lăpuşneanu, reprezintă blândeţea, caracterul slab, neavând voinţă proprie;
- Moţoc: tipul boierului viclean, trădător, laş, intrigant. Îşi urmăreşte propriile interese, linguşindu-l pe Lăpuşneanu „asemenea câinelui car în loc să muşce, linge mâna care-l bate”.
Spancioc şi Stroici: reprezintă tânăra boierime, au rol justiţiar, anticipează mişcările adversarului, şi sunt responsabili pentru otrăvirea domnitorului, căruia îi dau o replică curajoasă: „Învaţă a muri, tu care ştiai numai a omorî.”

Există şi un personaj colectiv, anume norodul, care este surprins revoltat fără a cunoaşte prea clar situaţia politică(„Prostimea rămasă cu gura căscată”). dar care cere capul lui Moţoc, pe care îl consideră vinovat de toate suferinţele. Mulţimea este manipulată cu pricepere de Lăpuşneanu, care a ştiut să orienteze cauza problemei.

Nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanu”, scrisă de Costache Negruzzi, aduce cititorilor mai aproape un model de anticonducător, reconstituind culoarea de epocă. Îmbinarea trăsăturilor romantice cu cele clasice arată apartenenţa operei la contextul literar al paşoptismului. Construcţia întregii opere, echilibrul compoziţiei conferă nuvelei o certă valoare reprezentativă pentru literatura română.